ANM anunță o vreme cu „diferențe mari de la o zi la alta”: „Ninsorile nu vor fi doar la munte” (VIDEO)
Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a vorbit despre evoluția vremii, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și a precizat că regimul de temperaturi va înregistra „diferențe mari de la o zi la alta”.
Mihai Huștiu (ANM), pe B1 TV, despre starea vremii
„Avem o schimbare în evoluția vremii, de fapt o vreme mult mai dinamică în următoarele trei-patru zile. Vom vedea că și regimul termic va avea variații mari de la o zi la alta. Dacă astăzi înregistrăm temperaturi de 18 grade, mâine vremea se răcește accentuat, temperaturile scad cu mai mult de 10 grade, temperaturi apropiate de limita de îngheț în Transilvania, destul de coborâte temperaturile și pe partea de sud, însă vineri un nou puseu de aer mai cald aduce temperaturi de peste 10, chiar 14 grade pe partea de sud și de sud-est. Așadar, sunt diferențe mari de la o zi la alta”, a spus Mihai Huștiu.
El a precizat că „în weekend vremea se răcește din nou și temperaturile se apropie de cele normale”.
„Această dinamică pe care am prezentat-o implică și fenomene atmosferice mai intense, respectiv, începând cu această după-amiază, precipitațiile se extind ca arie, începând cu partea de vest, în primă fază vor fi mai ales ploi, însă la noapte ploile se transformă în lapoviță și ninsoare pe partea de vest, centru și în nord – și mai ales la munte. De aceea, Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben pentru ninsori intense și viscolite pentru toată zona de munte, unde la noapte va ninge, se va depune strat de zăpadă, local de peste 10-20 de centimetri. Sunt așteptate rafale de vânt mai intense, în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70-90 de km/h în zonele de creastă, ceea ce înseamnă fenomenul de viscol”, a continuat meteorologul ANM.
Mihai Huștiu, despre ninsorile preconizate
„Ninsorile nu vor fi doar la munte. Vor fi ninsori și prin Transilvania, în primă fază, apoi și în Moldova, însă aceste zone mai joase de relief, în Transilvania și Moldova, stratul estimat a se depune pânâ joi dimineață va fi undeva de 5-10 centimetri. Mâine precipitațiile se restrâng ca arie, dar din noaptea de joi spre vineri și vineri un alt episod cu precipitații intense cuprinde țara, tot așa abordarea, dinspre partea de vest”, a mai spus Mihai Huștiu.