ANM a prelungit Codul roșu de caniculă. Ce județe sunt vizate

Publicat: 16 08. 2024, 11:00
Sursa Foto: Freepik

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit Codul roșu de caniculă. Acesta va fi valabil și sâmbătă, 17 august.

Cod roșu de caniculă

Astfel, sâmbătă, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman valul de căldură va fi persistent. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade și izolat de 40 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest.

Cod portocaliu de caniculă

Valul de căldură va persista sâmbătă, 17 august, în sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul și centrul Munteniei. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar minimele, de 20…22 de grade, vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod galben de caniculă

Valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a țării și sâmbătă. În centrul și nordul Crișanei, Maramureș, Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei și sud-vestul Dobrogei temperaturile maxime vor fi în general de 34…37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

Local minimele vor fi de 18…20 de grade.  

ANM precizează că, în zilele următoare, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Pe de altă parte, vineri, în intervalul 12 -21, în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.