ANM a emis cod galben de ninsori, intensificări ale vântului și viscol pentru mai multe județe. VEZI zonele vizate
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri seară, două avertizări cod galben de intensificări ale vântului, ninsori abundente și viscol.
Astfel, începând din seara zilei de joi, 24 ianuarie, și până vineri dimineață, ora 8.00, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 l/mp, predominant sub formă de ploaie în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, mixte în primele ore şi apoi ninsoare în sudul Banatului, Oltenia şi nordul Munteniei. Pe arii restrânse se va semnala polei.
În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 km/h.
Totodată, în judeţele din jumătatea de sud a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi a Munţilor Bucegi va ninge, vântul va depăşi la rafală 70 km/h şi va fi viscol cu precădere în a doua parte a nopţii de joi spre vineri.
De asemnea, în judeţul Caraş-Severin vântul se va intensifica treptat începând de joi dimineaţă, iar vitezele la rafală vor depăşi 70 km/h.
Cea de a doua avertizare este valabilă vineri, 25 ianuarie, între orele 8.00 și 20.00, anunță meteorologii. În intervalul menționat va ninge viscolit în Moldova, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali.
În Delta Dunării şi pe litoral, în primele ore vor mai fi precipitaţii mixte şi izolat polei.
Viteza vântului la rafală va depăşi 60-70 km/h îndeosebi în sud-estul ţării.
Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, temporar vor mai fi ninsori şi intensificări ale vântului cu deosebire în sud-estul teritoriului.