ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică. Ce zone sunt vizate

Publicat: 18 07. 2024, 11:09
Sursa Foto: Freepik

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil în perioada 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Astfel, în intervalul menționat, în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

ANM a mai menționat că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

Valul de căldură persistă

Totodată, vineri, 19 iulie, codul portocaliu de caniculă persistă în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București.

Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod galben de căldură va fi și în Banat, Dobrogea, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și local în Oltenia și Muntenia. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.