Anisie: Am anulat simulările Examenelor Naționale, evaluările pentru clasele a II – a, a IV – a și a VI – a, olimpiadele și concursurile școlare / Nici BAC-ul special nu se mai ține (VIDEO)
Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat, marți, că au fost anulate simulările Examenelor Naționale și evaluările pentru clasele a II – a, a IV – a și a VI – a, din cauza epidemiei de coronavirus. Olimpiadele și concursurile școlare sunt anulate de asemenea, la fel și sesiunea specială a Bacalaureatului dedicată olimpicilor. Anul școlar nu se îngheață, a insistat ministrul.
Simulările, olimpiadele, concursurile școlare și BAC-ul special au fost anulate
Monica Anisie a declarat, marți, că școlile și universitățile vor fi închise pe toată perioadă stării de urgență și până când vor fi luate măsurile necesare ca toată lumea să fie în siguranță. Declarația vine la o zi după ce președintele Klaus Iohannis a susținut că, la începutul săptămânii viitoare, va semna un decret pentru prelungirea stării de urgență.
Astfel, școlile vor rămâne închise, iar orele se vor ține online.
„Am emis un ordin de ministru prin care am anulat simulările Examenelor Naționale, evaluările pentru clasele a II – a, a IV – a și a VI – a, dar și olimpiadele și concursurile școlare”, a declarat ministrul Educației.
Sesiunea specială a Evaluării Naționale și a Bacalaureatului dedicată olimpicilor va fi, de asemenea, anulată.
Anisie a mai precizat că profesorii trebuie să le încheie elevilor situația școlară cu minim două note la fiecare disciplină, la care se adaugă și nota de la teză, unde e cazul. La teze pot fi date subiecte doar din materia predată până la 11 martie 2020.
Și universitățile rămân închise. Activitățile care impun interacțiunea față în față vor fi recuperate, a mai precizat ministrul Educației.
„Anul școlar nu se îngheață. Ministerul Educației lucrează pentru ca toată activitatea care ar presupune-o reluarea cursurilor și toate calendarele să poată fi puse în practică după ce starea de urgență încetează”, a insistat ministrul Educației, Monica Anisie.
Aceasta a mai precizat că măsurile luate de ministerul pe care îl conduce pot suferi modificări, în funcție de modul în care evoluează epidemia de coronavirus în România și de deciziile luate la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.
A mai spus, totodată, să avem cu toții răbdare și să rămânem în case atât cât ne cer autoritățile, deoarece e spre binele nostru.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Klaus Iohannis va prelungi starea de urgență
Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că se impune prelungirea stării de urgență.
El a cerut Guvernului să vină cu propuneri de prevederi care să fie incluse în noul decret. Acesta urmează să fie semnat de președinte săptămâna viitoare.
Iohannis a susținut că România are mai puține cazuri de infectare cu coronavirus și mai puține decese raportate decât alte state tocmai pentru că a luat din timp măsuri de prevenire a răspândirii virusului. Totuși, asta nu înseamnă că bătălia a fost deja câștigată și, tocmai de aceea, starea de urgență, decretată pe 16 martie, va fi prelungită cu încă o lună.
Epidemie de coronavirus în România – Cele mai recente date
În România au fost confirmate până acum 4.417 cazuri de coronavirus, 360 dintre ele raportate în ultimele 24 de ore.
460 de pacienți au fost declarați vindecați și externați, dar peste 270 sunt încă în secțiile de Terapie Intensivă.
Peste 23.000 de oameni sunt în carantină și mai bine de 91.000 în izolare la domiciliu.
Municipiul Suceava, opt comune limitrofe și orașul Țăndărei (județul Ialomița) sunt în continuare în carantină totală din cauza numărului mare de îmbolnăviri.
197 de oameni au murit.