ANI: Radu Mazăre, avere ascunsă în străinătate. 800.000 de euro, într-un cont din Israel (VIDEO)
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre a ascuns suma de circa 800.000 de euro într-un cont din Israel, potrivit verificărilor ANI, informează B1 TV.
Contul este pe numele lui Radu Ștefan Mazăre, mai spune sursa citată. În acest context, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor pentru a extinde acțiunile de control în cazul fostului edil de la malul mării.
Agenții de integritate sunt pe urmele lui Mazăre de mai mult timp, aceștia găsind diferențe de mai multe ori în ceea ce privește averea acestuia.
Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța extinderea acțiunii de control cu privire la diferența nejustificată între averea dobândită și veniturile realizate de către Radu Mazăre, având în vedere suma identificată, în cuantum de 779.057 euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la o unitate bancară de pe teritoriul statului Israel, sucursala Netanya.
De asemenea, depozitele bancare în cuantum de 779.057 euro nu au fost menționate în declarațiile de avere completate de Radu Mazăre, în perioada 2008 — 2012.
ANI precizează că această sumă cu caracter nejustificat a fost identificată în același dosar în care Agenția Națională de Integritate a solicitat, la data de 23 iunie, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, începerea acțiunii de control cu privire la o diferență nejustificată în cuantum de 137.570 euro și 143.818 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 — mai 2015) de către Radu Mazăre.
În urma datelor și a informațiilor transmise de instituțiile competente până în prezent, diferențele cu caracter nejustificat raportate la averea dobândită și veniturile realizate de către Radu Mazăre totalizează 916.627 euro și 143.818 lei.