ANI: Deputatul Mircea Man, în incompatibilitate în perioada în care a fost preşedintele CJ Maramureş

ANI: Deputatul Mircea Man, în incompatibilitate în perioada în care a fost preşedintele CJ Maramureş

ANI l-a declarat incompatibil pe democrat-liberalul Mircea Man, deputat în Parlamentul României și fost Președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Potrivit ANI, Mircea Man s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 19 iulie 2010 – 24 ianuarie 2012, întrucât a exercitat simultan atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

ANI cere şi revocarea din funcţie a senatorului  Daniel Akos Mora şi deputatului Bucur Ştefan Stoica, ca urmare a două decizii emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la starea de incompatibilitate a acestora.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:29 - O nouă descoperire în medicina modernă. Oamenii de știință lucrează la un spray nazal care ar putea să oprească boala Alzheimer
19:29 - Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, solicită demisia ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan: „A fost la sediul TikTok pentru a discuta despre pregătirea alegerilor prezidențiale și parlamentare”
19:09 - Ce suma ar trebui să aibă orice român în contul bancar. Motivul pentru care nu este bine să aveți mulți bani pe card
19:07 - Klaus Iohannis: Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. Consiliul JAI din decembrie va formaliza această decizie mult așteptată
18:59 - Ilie Bolojan: „Nu este vina oamenilor care au votat împotrivă, este vina noastră care am fost la putere ani de zile, care nu ne-am comportat astfel încât oamenii să aibă încredere” (VIDEO)
18:56 - Trei case din Tulcea au fost cuprinse de flăcări. De la ce a izbucnit incendiul
18:50 - Ilie Bolojan: “O țară nu se schimbă din București, ci din miile de localități din România, unde fiecare trebuie să facă ceva ca, cu 1% îmbunătățire, să avem o creștere totală a țării, nu doar 50% în București, pentru că n-are efect” (VIDEO)
18:40 - Tânăr arestat preventiv după ce și-ar fi ținut iubita sechestrată timp de trei săptămâni. Polițiștii au intrat în casa bărbatului și l-au imobilizat
18:34 - Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM: „Cer suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei instituțiilor”
18:21 - Ilie Bolojan: Votul de duminica trecută a fost un cartonaș galben pentru lumea politică. Joi sper că BPN al PNL va vota propunerile privind reforma clasei politice și a statului (VIDEO)