Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să verifice un posibil conflict de interese în cazul fostului deputat PDL Neculai Rebenciuc, care în perioada 2009-2010 şi-a angajat fiica în funcţia de şef de cabinet la biroul său parlamentar din Botoşani.
Neculai Rebenciuc, deputat în mandatul 2008-2012, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, aceasta ocupând funcţia de șef de cabinet, în perioada 19 octombrie 2009 – 01 iunie 2010, în cadrul biroului parlamentar al acestuia, din Circumscripţia electorală nr. 7 Botoșani.
De asemenea, Neculai Rebenciuc ar fi încălcat şi dispozițiile articolului 301 din noul Cod penal, prin angajarea fiicei sale în cadrul propriului birou parlamentar, în urma căreia aceasta a obținut venituri de natură salarială de 6.391 de lei.
Astfel, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cerând să verifice dacă Neculai Rebenciuc a fost în conflict de interese, relatează Mediafax.