ANI a solicitat, luni, Camerei Deputaților, revocarea din funcție a deputatului PDL Ștefan Bucur Stoica, după ce ICCJ a decis definitiv că aceasta a fost în incompatibilitate.
În perioada în care a fost consilier județean în Dolj, Stoica a ocupat și funcția de director al Direcției Drumuri Craiova.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Ştefan Bucur Stoica, în calitate de consilier judeţean în CJ Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a avut simultan şi calitatea de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, încălcând, astfel, prevederile articolului 88, alineatul 1, litera d) din Legea 161/2003.
Instanţa supremă a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova.
Fostul consilier judeţean în CJ Dolj Ştefan Bucur Stoica a obţinut un mandat de deputat în decembrie 2012, el candidând din partea ARD într-un colegiu din Dolj.