ANI: Avere nejustificată de un milion de euro în cazul lui Aurel Șaramet, fost director în Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM

ANI: Avere nejustificată de un milion de euro în cazul lui Aurel Șaramet, fost director în Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM
Foto: Ziare Live

Agenția Națională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Bucureşti după ce a constatat o avere nejustificată de peste un milion de euro la Aurel Şaramet, fost director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

ANI a constatat o diferență nejustificată de 4.868.494 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de Şaramet.

”Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către ȘARAMET AUREL.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. ȘARAMET AUREL nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, a transmis Agenția, printr-un comunicat.

Aurel Şaramet a fost director în cadrul FNGCIMM în perioada 20 decembrie 2004 – 06 noiembrie 2013.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`