Germania va trebuie să se pregătească pentru viața după Angela Merkel. Cancelarul german a anunțat luni că se va retrage din politică din 2021 când îi expiră actualul mandat în fruntea Guvernului de la Berlin.
De altfel, Merkel a anunțat luni că nu va mai candida în alegerile din decembrie pentru funcția de președinte al Uniunii Creştin-Democrată (CDU) după 18 ani în fruntea conservatorilor germani.Merkel a prezentat acest pas drept unul necesar care va duce la deschiderea unei noi faze în partidui său, Uniunea Creştin Democtrată (CDU).
”Acesta este un proces foarte bun, pe care nu l-am mai avut de 18 ani”, a declarat Merkel.
Ea a confirmat informaţii potrivit cărora ministrul său al Sănătăţii Jens Spahn şi secretara generală a CDU Annegret Kramp-Karrenbauer şi-au anunţat intenţia de a candida la conducerea formaţiunii, conform AFP, citat de news.ro.
Spahn este un critic dur al lui Merkel, în timp ce Kramp-Karrenbauer este considerată drept o apropiată a cancelarului.
Această decizie vine după ce CDU a realizat un rezultatat dezamăgitor şi în alegerile regionale din Hessa. CDU s-a clasat pe primul loc, obţinând între 27 % şi 29 % din voturi, dar mai puţin cu peste 10 % faţă de scrutinul precedent din 2013, în timp ce SPD a pierdut de asemenea 10 %, câştigând 20 %, potrivit unor sondaje ale canalelor televiziunii publice ARD şi ZDF. Şi aliaţii tradiţionali ai lui Merkel, CSU, au suferit o înfrângere dură, în urmă cu două săptămâni, în alegerile din Bavaria.