Angel Tîlvăr: Programul LCCR ‘Limbă, Cultură și Civilizație Română’ nu constituie o cheltuială, ci o investiție. Voi încuraja cu toate puterile extinderea lui
Angel Tîlvăr, ministrul delegat pentru Românii de peste Hotare, s-a întâlnit în cadrul vizitei pe care o efectuează în Spania, cu echipa ICR din Madrid, informează Agerpres.
Cu acestă ocazie, s-a discutat despre programele și proiectele care au ca scop promovarea culturii și identității românești, dar și necesitatea implicării asociațiilor românești în acest sens.
„Îi felicit pe cei de la Institutul Cultural Român pentru munca pe care o fac aici. Colaborăm excelent și îmi doresc ca această colaborare să-și extindă domeniile. Cred că acțiunile comune au o mai mare amplitudine și un impact mai mare”, a declarat ministrul delegat.
Angel Tîlvăr a luat parte și la cursurile LCCR, organizate în cadrul școlii Alfonso X El Sabio din Madrid.
„Limba română este principalul element de identitate al comunității noastre. Văd pentru a doua oară astfel de cursuri în Spania. M-am bucurat să mă întâlnesc cu colegii profesori. Cursurile reprezintă o modalitate foarte eficientă de încurajare a copiilor proveniți atât din familiile de români, cât și de alte naționalități, să învețe și să utilizeze limba română”, a spus Tîlvăr.
Ministrul delegat pentru Românii de peste Hotare a încheiat spunând că extinderea cultuii Româniie este esențială.
Programul LCCR ‘Limbă, Cultură și Civilizație Română’ nu constituie o cheltuială, ci o investiție. Voi încuraja cu toate puterile extinderea lui”, a afirmat Tîlvăr.