Angel Tîlvar (MApN) și șeful Statului Major, în vizită la militarii români din Kosovo în contextul tensiunilor din regiune

Angel Tîlvar (MApN) și șeful Statului Major, în vizită la militarii români din Kosovo în contextul tensiunilor din regiune
Sursa foto: MApN

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvar, și șeful Statului Major al Apărării, gl. Daniel Petrescu, s-au întâlnit luni cu militarii români din baza militară NATO de la Priștina, Kosovo, care participă în operația NATO Kosovo Force – KFOR, a anunțat MApN printr-un comunicat de presă. Cu această ocazie, cei doi au avut întrevederi și cu comandantul KFOR, generalul-maior italian Angelo Michele Ristuccia.

Angel Tîlvar (MApN) și șeful Statului Major, în vizită la militarii români din Kosovo

Potrivit MApN, în prima parte a zilei, delegația s-a întâlnit cu militarii români din KFOR, iar înlocuitorul seniorului național în Kosovo, locotenent-colonel Pavel-Nicolae Istvanovicz, a prezentat misiunile executate, modul de integrare în structura de forțe, precum şi condițiile de viață din bază. Dialogul a arătat că starea moralului este foarte bună, echipamentele corespund necesităților operative și relațiile de cooperare cu militarii din KFOR se mențin la un nivel excelent, conform aceluiași comunicat.

Angel Tîlvar a susținut o alocuțiune, context în care a declarat că, de la venirea la MApN, și-a propus să îi întâlnească pe militarii români din teatrele de operaţii, Kosovo fiind prima vizită din această serie de întâlniri.

Oficialul a apreciat rolul militarilor români în ansamblul relațiilor KFOR cu membrii comunităților locale și a susținut că modul de îndeplinire a sarcinilor ce revin Armatei României în cadrul KFOR rămâne în agenda zilnică de analiză și decizie a Ministerului Apărării Naționale.

„Cunoașteți că, așa cum s-a stabilit, în acest an ministerului i s-au alocat 2,5% din PIB, buget care permite din punct de vedere financiar, asigurarea echipamentelor necesare apărării. Dar vreau să știți că, înainte de a discuta despre achiziții și înzestrare, pe primul loc în atenția ministerului se găsesc condițiile de viață ale militarilor”, a declarat ministrul Apărării.

La rândul său, șeful Statului Major le-a transmis celor 68 de militari români din KFOR că, în contextul noilor provocări de securitate, este nevoie de un nivel crescut de atenție, pentru a-și îndeplini cu succes mandatul primit, notează MApN.

Ca semn de apreciere a modului de îndeplinire a misiunilor încredințate, Angel Tîlvăr a oferit, la finalul întâlnirii, o plachetă cu însemnele heraldice ale MApN locotenent-colonelului Nicușor-Lucian Pârvu, iar șeful Apărării a conferit „Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării” locotenent-colonelului Pavel-Nicolae Istvanovicz și „Emblema de merit în slujba Păcii clasa a II-a” sergentului-major Cristian-Valentin Hangiu.

În a doua parte a vizitei în Film City au avut loc discuții între conducerea MApN și generalul-maior Angelo Michele Ristuccia, discuții care au vizat situația de securitate din Kosovo, inclusiv analiza în context regional, și participarea, în continuare, a militarilor români la operația KFOR.

Angel Tîlvar susține că „stabilitatea în Balcanii de Vest reprezintă o axă strategică”.

„De-a lungul celor peste două decenii ale operației aliate în Kosovo, militarii KFOR au reprezentat un factor major de stabilizare a situației de securitate. Prezența NATO este necesară pentru păstrarea progresului vizibil din acest teatru de operații”, a mai spus ministrul Apărării.

Șeful Statului Major și comandantul KFOR au evaluat eficacitatea creșterii numărului de misiuni în Kosovo, în condițiile intensificării tensiunilor de la finele anului trecut, și au trecut în revistă datele curente ale operației.

„În contextul amplificării provocărilor de securitate, evoluția situației din Kosovo impune întărirea posturii KFOR și evidențiază rolul fundamental al misiunii aliate în acest teatru de operații”, a subliniat generalul Daniel Petrescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiul ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)