Angajaţii fabricii de seringi din Suceava au oprit lucrul pentru nu şi-au primit salariile din octombrie 2013

Publicat: 01 07. 2014, 16:00

Angajaţii fabricii cu capital italian Genko Med Group SRL Suceava, care produce seringi de unică folosinţă, au oprit, marţi, lucrul, nemulțumiți că nu şi-au primit salariile din luna octombrie 2013.

Preşedintele CNS Cartel Alfa Suceava, Traian Pădureţ, a arătat că din luna martie, în urma discuţiilor purtate în Comisia de Dialog Social, reprezentanții fabricii au dat angajaţilor doar cuantumul unui salariu restant şi au promis că vor plăti eşalonat restanţele salariale, dar şi că vor achita salariul corespunzător timpului lucrat de la acea dată.

„După ce totul părea că intră în normal, angajatorul nu a mai făcut alte plăţi”, a precizat Pădureţ, care a arătat că, la solicitarea sindicatelor, în 23 iunie a avut loc o nouă negociere cu conducerea societăţii care s-a angajat că din 27 iunie va relua plăţile.

„S-a dovedit a fi o nouă minciună a angajatorului. În 1 iulie, angajaţii au refuzat din nou să mai lucreze”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Firma Genko Med Group SRL Suceava, cu capital italian, care produce seringi, avea, în luna februarie, datorii de aproape două milioane de lei, cea mai mare parte către bugetul de stat şi Primăria Suceava, iar restul faţă de cei 72 de angajaţi.