Angajaţii combinatului Oltchim au primit salariile restante pentru octombrie

Angajaţii combinatului Oltchim au primit salariile restante pentru octombrie

Angajaţii combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea au primit salariile restante pe luna octombrie, iar în perioada 20-21 decembrie vor încasa şi avansurile aferente lunii noiembrie, anunță Ministerul Economiei.

„Salariaţii de la Oltchim au primit în zilele de 5-6 decembrie salariile pe luna octombrie, urmând ca în perioada 20-21 decembrie 2012, să fie achitate avansurile aferente lunii noiembrie 2012″, se arată într-un comunicat al ministerului.

Ministerul Economiei mai anunță că, începând cu ziua de joi, 6 decembrie, Oltchim a mărit capacitatea de producţie a două instalaţii.

„Pentru atingerea indicatorilor din Programul de Repornire, începând cu 6 decembrie, Oltchim S.A. a mărit capacitatea de producţie a Instalaţiei de Propenoxid, fiind crescută corespunzător şi producţia la Instalaţiile de Sinteza”, se mai arată în comunicat.

Guvernul va relua, în prima parte a anului 2013, procesul de privatizare a combinatului cu un investitor strategic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`