Angajat IML, acuzat de luare de mită. Ce sume cerea bărbatul pentru falsificarea certificatelor medico-legale
Un dosar penal pentru luare de mită a fost deschis pe numele unui angajat al Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi. Acesta ar fi cerut sume de până la câteva mii de euro pentru a falsifica rezultatele analizelor care arată nivelul de alcool din sânge.
Angajatul IML nu ar fi la prima abatere. Cu o carieră de mai bine de mai bine de 10 ani în cadrul Institutului, bărbatul a fost chiar şi cercetat disciplinar pentru diverse situaţii pe care le-a provocat, primind sancțiuni conform legii, a relat Antena 3.
Bărbatul ar fi pretins sume între 500 și 3000 de euro, înșelând mai multe persoane cu promisiunea că îi va convinge pe medicii de la IML Iaşi să facă modificări pe certificatele medico-legale.
În cursul zilei de miercuri, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile a fost emis pe numele bărbatului suspect de luare de mită.
Cum a fost prins funcționarul public
Ancheta a început în urma unui apel făcut la linia telefonică anticorupție în toamna anului trecut.
În data de 1 octombrie, ofiţerii de poliţie ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare, una la sediul unei instituţii publice și una la domiciliul unei persoane fizice.
„Din cercetări a rezultat faptul că, începând din toamna anului 2023 şi până în prezent, un funcţionar public, angajat al IML Iaşi, a pretins unor persoane, în mod direct, sume de bani cuprinse între 500-2.900 Euro, din care a primit 2.950 Euro, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra cadrelor medicale din Institutul de Medicină Legală Iaşi, pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu.
În fapt, a pretins că ar putea să îşi influenţeze colegii în vederea eliberării unui nou certificat medico-legal care să ateste un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale decât cele constatate iniţial, precum şi pentru emiterea în mod fraudulos a unui raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, în care să se reţină o valoare mai scăzută, decât cea rezultată iniţial”, au transmis polițiștii judiciari, potrivit Agerpres.