Un angajat al Ocolului Silvic Lipova din Arad, gestionar al depozitului de material lemnos, este urmărit penal după ce, timp de trei ani, ar fi furat lemne, cauzând instituţiei un prejudiciu de peste 300.000 de lei, relatează Mediafax.
Un comunicat de presă transmis de Poliţia Judeţeană Arad, arată faptul să poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat o acţiune, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Arad, privind depozitarea şi comercializarea materialului lemnos, fiind prins un angajat al Ocolului Silvic Lipova care ar fi furat din gestiune cantităţi mari de lemn.
În urma verificărilor făcute la Ocolul Silvic Lipova poliţiştii au constatat că în perioada 2011 – ianuarie 2014, în calitate de gestionar al depozitului de material lemnos, un tânăr de 26 de ani a furat din gestiune cantitatea de 778 de metri cubi de material lemnos.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus instituției este de 305.033 lei.
Împotriva bărbatului a fost începută urmărirea penală pentru delapidare.