ANGAJĂRILE LA STAT, ÎNGHEȚATE! După ce au majorat salariile bugetarilor, Tudose anunță măsuri în administrația centrală

Publicat: 20 07. 2017, 17:59

După ce au mărit, în mod nejustificat, salariile angajațiilor din sistemul bugetar, premierul Tudose anunță sistarea angajărilor.

Confruntați, probabil, cu un număr mare de solicitări de angajare, ținând cont de salarii, program și condițiile de muncă lejere, reprezentanții guvernului au decis adoptarea unui proiect de ordonanță prin care se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante, din autoritățile și instituțiile publice prevăzute în textul ordonanței.

„Astăzi, vom lua în discuție și spre aprobare acel celebru act privind măsuri în administrația centrală. Nu dăm pe nimeni afară. Pur și simplu se blochează angajările și încercăm și vom reuși să eficientizăm actul administrativ. Dacă este vorba despre reorganizare, despre descentralizare. Aparatul birocratic a devenit din ce în ce mai mare și se angajează în fiecare zi. Sunt cereri și sute, și sute de oameni. (…) Repet, nu dăm pe nimeni afară, dar va fi un inventar foarte clar pentru cei care lucrează la stat. Ar trebui să lucreze la stat, dar și pentru stat și vom eficientiza actul administrativ și practic eficiența lucrărilor”, a declarat Tudose, la începutul ședinței de guvern.