Angajările în Ministerul de Interne, blocate până în 2012: Absolvenții stau pe bancă un an

Publicat: 09 06. 2011, 17:18
Foto: albumdefamilie.ro

Repartizarea absolvenților școlilor de poliție va fi amânată până la sfârșitul  anului curent, conform Guvernului, în contextul reducerii posturilor din MAI.

Potrivit EVZ, absolvenții vor fi repartizați în perioada 28-30 decembrie 2011 și vor fi numiți în funcție la data de 1 ianuarie 2012.

Actul normativ elaborat de guvernanți prevede și începerea disponibilizărilor din cadrul MAI. Vizați de această măsură sunt nu doar soldații sau cadrele de conducere ci și preoții militari, soldații voluntari sau funcționarii publici.

Ministrul de Interne, Traian Igaș, a declarat, miercuri, că circa 10.000 de angajați ai MAI își vor pierde locul de muncă în următoarele două luni.

Mai mult de atât, cei disponibilizați nu vor primi salarii compensatorii din cauza bugetului de stat extrem de sărac.