Angajări masive la DNA: 56 de posturi de procurori, disponibile. Interviurile vor fi organizate în luna octombrie

Publicat: 11 08. 2015, 17:32
Foto: punctulpeignat.ro

Laura Codruța Kovesi caută colegi noi pentru DNA, pentru cele 56 de posturi disponibile pentru ocupare fiind organizate interviuri în luna octombrie.

Însă, aplicațiile se completează până pe 25 septembrie prin depunerea unei cereri, a CV-ului și a trei-cinci lucrări reprezentative din activitatea anterioară, la sediul instituției.

Conform anunţului postat pe site-ul Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), 28 dintre posturile pentru care se va organiza interviu sunt în cadrul Structurii centrale, iar şapte dintre acestea sunt la Secţia judiciară penală, notează știripesurse.ro.

Restul posturilor sunt la Serviciile teritoriale Alba Iulia- 3 posturi; Bacău- 2 posturi; Braşov- 2 posturi; Cluj- Biroul Teritorial Baia Mare- 1 post; Constanţa- 4 posturi; Craiova- 1 post; Galaţi- 3 posturi; Iaşi- 2 posturi; Oradea- 3 posturi; Piteşti- 5 posturi; Ploieşti- 2 posturi; Suceava- 3 posturi; Târgu Mureş- 2 posturi; Timişoara- 2 posturi.

Interviul pentru cele şapte posturi de procuror la Structura centrală- Secţia judiciară penală va avea loc pe 6 octombrie, iar pentru restul posturilor pe 1 octombrie.