Andronescu: Dacă elevii învață în școală să fraudeze, vor frauda toată viața

Andronescu: Dacă elevii învață în școală să fraudeze, vor frauda toată viața

Dacă elevii învață să fraudeze din școală, vor frauda toată viața, a susținut, marți seară, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.

”Şcoala trebuie să facă şi educaţie. Dacă în şcoală învaţă să fraudeze, vor frauda toată viaţa. Nu avem nevoie de o astfel de societate”, a afirmat fostul ministru al Educaţiei la Realitatea TV.

Aceasta a explicat, referindu-se la banii dați drept cheltuieli de protocol la liceul Bolintineanu din București, că în astfel de cazuri sunt la fel de vinovați și cei care dau mită, cât și cei care o primesc.

”Cei care dau mită sunt la fel de vinovaţi. Şi eu aş face un apel la toţi părinţii să înţeleagă că odraslele lor pot să termine şcoala fără să fie nevoiţi sa apeleze la aceste practici”, a precizat Andronescu.

Pentru directoarea liceului, reţinută pentru fapte de corupţie, Ecaterina Andronescu a propus drept soluţie o metodologie mai drastică prin care profesorii supraveghetori să nu fie anunţaţi decât în dimineaţa examenului ”pentru un plus de securitate”.

Ea a subliniat, de asemenea, că, dacă, directoarea liceului Dimitrie Bolintineanu este găsită vinovată de acte de corupţie, atunci aceasta ar trebui exclusă din învăţământ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`