Andrew și Tristan Tate au fost obligați să plătească mai mult de 2 milioane de lire sterline pentru „evaziune fiscală în serie”

Publicat: 18 12. 2024, 16:18
Actualizat: 18 12. 2024, 16:21
FRATII TATE
Sursa Foto: Hepta.ro

Lui Andrew Tate și fratele său Tristan li se vor confisca mai mult de 2 milioane de lire sterline, după ce frații au fost acuzați de „evaziune fiscală în serie” pentru că „nu au plătit niciun ban” impozit pe venituri de 21 de milioane de lire sterline, anunță Independent.

Instanța i-a declarat pe frații Tate niște escroci banali care nu și-au plătit taxele

Un judecător a declarat decizia împotriva fraților Tate, după ce poliția din Devon și Cornwall a introdus o cerere civilă împotriva lor și a unei terțe persoane, numită doar J, pentru impozitele neplătite din afacerile lor online și conturile OnlyFans.

Magistratul șef Paul Goldspring a spus că ceea ce părea a fi o „matrice financiară complexă” a fost de fapt o „înșelăciune simplă cu privire la venituri”.

Răspunzând deciziei legată de confiscare, Andrew Tate a acuzat autoritățile de „furt total”, adăugând că „mi-au înghețat conturile de mai bine de doi ani și acum confiscă tot ce pot”.

Într-o declarație, el a spus: „Aceasta nu este dreptate; este un atac coordonat asupra oricui îndrăznește să provoace sistemul. Dacă vorbești împotriva Matrix-ului, sistemul îți va lua libertatea, reputația și mijloacele de existență.”
Poliția din Devon și Cornwall au salutat decizia magistratului.

„Încă de la început ne-am propus să demonstrăm că Andrew și Tristan Tate s-au sustras de la impozite și au spălat bani prin conturi bancare situate în Devon”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției într-un comunicat.

„Investigația se concentrează pe câștigurile substanțiale acumulate între 2014 și 2022, timp în care credem că nu s-a plătit nicio taxă sau TVA pentru aceste fonduri. În plus, ambele persoane ar fi ascuns originile veniturilor.”

Purtătorul de cuvânt a spus că poliția nu va mai comenta nimic altceva, nici măcar despre procesul lor de a începe recuperarea fondurilor, până la încheierea perioadei de apel de 28 de zile.

Andrew Tate mai este judecat în România pentru trafic de persoane, viol și formarea unei bande criminale pentru exploatarea sexuală a femeilor

Decizia vine după ce polițiștii au făcut o încercare de a recupera taxele neplătite din șapte conturi bancare înghețate ale celor doi frați, la o audiere la Tribunalul de Magistrați din Westminster, în iulie.

Sarah Clarke KC pentru poliția din Devon și Cornwall a declarat în audiere: „Andrew Tate și Tristan Tate sunt evazioniști de taxe și TVA în serie.”

În total, s-a susținut că frații nu au plătit impozit în nicio țară pentru veniturile de 21 de milioane de lire sterline din afacerile online câștigate între 2014 și 2022.

Andrew Tate, un fost kickboxer și vedetă pe rețelele de socializare, așteaptă să fie judecat în România pentru acuzații penale separate de trafic de persoane, viol și formarea unei bande criminale pentru exploatarea sexuală a femeilor.
Veniturile sale și ale fratelui său au fost generate din schemele Cobratate, Hustlers University și The War Room, s-a declarat în instanță.