Andrei Pleşu: Suntem Estul Vestului şi Vestul Estului. Aplecaţi spre est, exaltăm „tradiţia”, ortodoxia, dar, tentaţi de vest, căutăm şi idolatrizăm „noul”

Andrei Pleșu analizează, într-un editorial postat pe Adevărul.ro, specificul național al României în comunitatea balcanică.  “Suntem Estul Vestului şi Vestul Estului” spune un bursier sârb. Pleșu aprobă afirmația acestuia și, plecând de la această zicală, încearcă să descrie tipologia poporului român.

“1. A fi şi-şi. Avem şi o componentă răsăriteană cu ample deschideri spre lumea orientală, dar şi o o componentă apuseană, cuplată la Occident, respectiv la civilizaţia ”vechii” Europe. E, pentru mulţi, un argument al capacităţii noastre de sinteză, al unei potenţiale misiuni de ”armonizare” a diferenţelor, cu efectul bunei lor convieţuiri. Aceasta ar fi interpretarea ”pozitivă” a situaţiei noastre istorice şi geografice, care culminează cu o adevărată mitologie a intermedierii. Dar există şi riscul unui ”mixtum compositum” care să ne lase fără un chip distinct, victime ale unei incongruenţe dătătoare de dezordine.

2. A fi între. Tocmai, întrucît avem cîte ceva din ambele direcţii, avem, se spune, vocaţia concilierii, a punţii care face malurile, separate altfel, să comunice. Suntem o ”turnantă” între Asia şi Europa, după cum suntem şi o bună medie între Nord şi Sud. E drept că o asemenea ”convenabilă” situare ne-ar putea da profilul unor intermediari utili, al unor experţi ai dialogului între civilizaţii. Dar totodată (şi din păcate mult mai des) ne expune şi unui statut de teritoriu incert, de spaţiu de tranzit, în bătaia tuturor vînturilor. ”Mediatorul” e important, dar nu e, propriu-zis, un ”interlocutor”. Şi e mereu supus unei suspensii a opţiunii.

Externe - 02 nov, 15:24

Zelenski le cere aliaților occidentali să permită Kievului să atace trupele nord-coreene din Rusia

 3. A nu fi nici-nici. Nu suntem nici destul de estici, nici destul de vestici. Avortaţi într-un loc care seamănă mai mult a dizlocare, bîntuiţi de ispite contradictorii, indecişi la răscruce de drumuri, suntem într-o permanentă căutare a sinelui nostru real, a căii optime pentru lămurirea şi exprimarea fiinţei noastre adevărate. Cînd avem de a face cu ”excese” răsăritene, ne simţim apuseni. Cînd ni se propun rigori apusene, ne luăm, fuduli, libertăţi răsăritene. Trăim, aşadar, un permanent sindrom al neapartenenţei. Suntem neaşezaţi. (Vorba lui Cioran, într-o scrisoare către Constantin Noica, după cutremurul din 1977: ”Nous sommes mal placés!”).

4. A avea, simultan, pasiunea ”vechiului” şi a ”noului”. Aplecaţi spre est, exaltăm ”tradiţia”, strămoşescul, timpurile imemoriale, ortodoxia, dar, tentaţi de vest, căutăm şi idolatrizăm ”noul”, aspirăm la sincronism, acomodare, modernizare galopantă. Risc inevitabil: ”formele fără fond”, pripeala împrumuturilor, abuzul adaptativ. Asta pe de o parte. De partea cealaltă: încăpăţînare conservatoare, imobilitate, opacitate.

 5. A pendula între un occident insuficient (sau deficitar) asimilat şi un răsărit refulat, dar definitoriu. Fie ne dăm ”apuseni”, stîrnind revolta ”fondului nostru nelatin” de care ne e niţeluş jenă, fie ne dăm pravoslavnici, stîrnim stupoarea vag nerăbdătoare a partenerilor noştri apuseni şi creăm oarecari probleme de ”integrare” europeană. Cînd nostalgici, cînd ambiţioşi, cînd pre-senili, cînd juvenili, adoptăm, ţanţoşi, straiele „nemţeşti”, dar contemplăm, sentimental, şalvarii.”, scrie Pleșu.