Andrei Pleșu: România nu înseamnă doar Voroneţ, Hurezi, Curtea de Argeş sau Coloana Infinitului. Dacă chiar ne pasă de cele „bisericeşti”, să nu rămânem la „breaking news-urile” picante
Orice ţară se află în primejdie atunci când cei ce o coordonează nu mai disting între esenţial şi neesenţial, între semnificativ şi nesemnificativ, între prioritar şi secundar, susține eseistul Andrei Pleșu într-un articol pe Adevărul.
Vorbind în special despre țara noastră, Pleșu susține că România nu înseamnă doar Voroneţ, Hurezi, Curtea de Argeş sau Coloana Infinitului.
“Există, în toată ţara, monumente de mare preţ, capabile să ne potenţeze, în mod spectaculos, „imaginea”, de care altfel, facem atîta caz. România nu înseamnă doar Voroneţ, Hurezi, Curtea de Argeş sau Coloana Infinitului. Dacă lucrurile ar fi, la noi, bine aşezate, Patriarhia, Preşedinţia, Ministerul Culturii, şi toate instituţiile cu obligaţii şi mijloace în domeniul conservării valorilor naţionale ar trebui să intre în alertă. Iar Ribiţa nu e decît un singur caz din sute de alte cazuri asemănătoare. A vorbi despre patriotism, identitate culturală, „mîndrie“ autohtonă şi a lăsa de izbelişte asemenea monumente e o specie gravă de ipocrizie şi iresponsabilitate”, notează scriitorul.
Pleșu este de părere că Patriarhia Română ar trebui să-şi facă o prioritate din instituirea unui departament înăuntrul administraţiei sale, care să se ocupe de aspectul vizual al mediului nostru bisericesc.
“Nu mă gîndesc la un tiranic birou de „cenzură”, ci la o operaţiune de asanare cuviincioasă a spaţiului religios, la adoptarea unui set de criterii, de natură să devină un reper pentru toţi cei care amenajează ambianţa cotidiană a vieţii duhovniceşti, care au în grijă înfăţişarea clădirilor, a chiliilor, a muzeelor, a cimitirelor, grădinilor şi atelierelor mînăstireşti.
Fireşte, nu cu diversitatea avem a ne lupta, ci cu extravaganţa incultă, cu dezordinea, cu lipsa (sau ignorarea) unor sfătuitori pricepuţi. Ar fi urgentă, prin urmare, constituirea unui grup de experţi calificaţi, drept-credincioşi şi înzestraţi cu autoritatea necesară, pentru a ne ajuta să nu ne prezentăm lumii învestmîntaţi ca la bîlci sau ca la baluri de cartier. Atrag atenţia că nu e vorba aici de „modernizare”, de rentabile „acomodări” turistice, sau comerciale. E vorba de măsură, discernămînt, eleganţă, simplitate, nobleţe”, a mai spus acesta.