Andrei Pleșu: Când văd că sunt „coleg” de Legiune de Onoare cu Tăriceanu, Oprescu și Miky Șpagă, am unele perplexităţi

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez.

Andrei Pleșu scrie, într-un editorial pentru Adevărul, că titulatura acordată lui Oprescu este o decizie “pripită și superficială”.

Scriitorul deține și el distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez și se mândrește că este „coleg” de Legiune de Onoare cu Mihail Kogălniceanu sau Auguste Rodin, dar se arată mâhnit de faptul că trebuie să împartă această onoare cu Şerban Mihăilescu (zis Miky Şpagă), Călin Popescu tăriceanu sau Sorin Oprescu.

“Sunt, desigur, mîndru, să ştiu că am, în CV, o titulatură pe care, cîndva, a binemeritat-o Mihail Kogălniceanu. Mîndru şi, sincer, intimidat. Pentru că eu îmi cunosc limitele mai bine decît cei care mă înjură pe bază de parapon conjunctural sau de antipatie privată. Nu cred că merit să fiu „listat” alături de Kogălniceanu… Sau de Auguste Rodin. Dar cînd văd că sunt „coleg” de Legiune de Onoare cu Şerban Mihăilescu (zis Miky Şpagă), am unele perplexităţi. Mai nou, lista perplexităţilor se amplifică. Călin Popescu Tăriceanu – hai să zicem… E un monument de mediocritate, de proastă inspiraţie politică, dar e, de bine de rău, preşedintele Senatului, fost prim-ministru, băiat arătos, bine-crescut, placid şi vag ridicol. Dar Miky Şpagă?

 Iar, acum, Sorin Oprescu? Un primar care dispreţuieşte (sau ignoră) patrimoniul oraşului pe care îl conduce, un politician care vorbeşte ca un cocalar din Ferentari, un medic fără nici o performanţă notabilă (în afara unor mici „abilităţi” administrative). Nu pot să nu mă întreb, în numele vechii mele francofilii, cît preţ pun prietenii noştri din ţara „soră” pe propriile lor criterii, pe propria lor consecvenţă, pe propriile lor valori.”, scrie gazetarul în articolul său.

„Legiunea de Onoare” ajunge să fie un mic aranjament de cabinet: ”O decizie pripită şi superficială poate eroda ponderea gestului, transformînd ceea ce ar trebui să fie un omagiu măgulitor, într-un nesemnificativ act birocratic.”, conchide Andrei Pleșu.