Andrei Marga, despre plagiatori (în 2010): "Sunt oameni care doresc mai mult decât pot. Unii se refugiază în partidele politice aflate la putere"

Într-un interviu acordat publicației “Financiarul” în 2010, Andrei Marga îi critica dur pe plagiatori.  “Sunt oameni care doresc mai mult decât pot să facă şi care socotesc normal plagiatul, sperând să nu fie descoperiţi”, spunea el despre cei care își fac tezele de doctorat copiind din lucrările altora.

Mai mult, Marga preciza: “Nu este permisă nicăieri în lume preluarea de pasaje din cărţile altora, menţionându-i pe aceştia doar în lista bibliografică” și definea plagiatul ca “preluarea unui text de mărime determinantă din lucrarea altuia, fără citarea nemijlocită a sursei”.

Între timp Andrei Marga a ajuns Ministru de Externe în Guvernul Victor Ponta, iar șeful său, premierul Victor Ponta, a fost dovedit de Universitatea București un plagiator de tipul copy-paste. Intuind parcă situația de acum, Marga declara în 2010: “Unii plagiatori se refugiază în partidele politice aflate la putere, iar când se spune lucrurilor pe nume şi li se arată că au încălcat reguli, ei se apără insinuând că ar fi vorba de opinii motivate politic”.

Iată declarațiile lui Andrei Marga din 2010: (Sursa: Financiarul.ro)

Andrei Marga: “Împrejurarea că unii universitari recurg la plagiat are o cauză evidentă: sunt oameni care doresc mai mult decât pot să facă şi care socotesc normal plagiatul, sperând să nu fie descoperiţi. Pe de altă parte, România nu are o legislaţie univocă privind plagiatul şi măsurile punitive pe care plagiatul le atrage.

Legislaţia din ţara noastră nu a însuşit definiţia internaţională simplă – plagiat este preluare a unui text de mărime anumită din lucrarea altuia, fără citarea nemijlocită a sursei – şi, de aceea, atunci când sunt prinşi că au plagiat, unii se ascund după justificări ieftine: că sursa a fost citată în lista bibliografică, că redactorul a omis trimiterea la sursă, că s-a tipărit o versiune preliminară a textului, etc. Să ne înţelegem: toate acestea sunt subterfugii. Atunci când se preia un pasaj dintr-o carte sau un articol al altcuiva, sursa trebuie citată direct, nu doar în lista bibliografică.

Nu este permisă nicăieri în lume preluarea de pasaje din cărţile altora, menţionându-i pe aceştia doar în lista bibliografică. Dacă se întâmplă că un redactor a ”uitat” trimiterea bibliografică sau aceasta s-a pierdut dintr-un motiv oarecare, atunci autorul poate decide neîntârziat retipărirea lucrării, în aşa fel încât trimiterile să fie puse în ordine.”

Andrei Marga: “Se pot imagina multe măsuri pentru eradicarea plagiatului – demascarea publică, retrogradarea profesională, alte pedepse etc. Înainte de toate, trebuie însă să fie pusă la punct legislaţia. Iar aceasta trebuie să fie univocă, aidoma legislaţiei din alte ţări: plagiat înseamnă preluarea unui text de mărime determinantă din lucrarea altuia, fără citarea nemijlocită a sursei. Odată lămurit termenul, sunt de stabilit sancţiunile; acestea sunt deja elaborate în diferite legislaţii europene, încât nu trebuie inventate.

Aplicarea legii este pentru toţi. Altfel, se petrec situaţii stranii, din păcate, tot mai frecvente în ţara noastră, în ultimii ani. Unii plagiatori se refugiază în partidele politice aflate la putere, iar când se spune lucrurilor pe nume şi li se arată că au încălcat reguli, ei se apără insinuând că ar fi vorba de ”opinii motivate politic”.

Alţi plagiatori – se poate vedea un caz recent – înfiinţează academii, universităţi etc., ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În sfârşit, sunt plagiatori care se ascund în spatele unor procese verbale de inocenţă, semnate de persoane care nici nu cunosc limbile cărţilor din care s-a plagiat şi nici lucrările respective – aceasta mai cu seamă atunci când plagiatorul a devenit, între timp, om de partid.”

Andrei Marga: “În ceea ce priveşte plagiatul în redactarea lucrărilor de diplomă, la Universitatea Babeş-Bolyai fiecare candidat depune, sub semnătură şi pe propria răspundere, o declaraţie în care scrie că a elaborat personal lucrarea, în caz contrar fiind gata să suporte consecinţele cele mai grave (anularea diplomei).

Pe de altă parte, conducătorul ştiinţific de lucrare este, de asemenea, dator să verifice dacă acel candidat este autorul textului (iar pentru aceasta orice cadru didactic are mijloace profesionale) şi răspunde de situaţie. În sfârşit, pe toate canalele care le stau la dispoziţie, administraţia academică şi cadrele didactice cultivă exigenţele de normalitate a pregătirii profesionale şi descurajează plagiatul, în orice formă.

Există diplome universitare false, numărul acestora fiind estimat la sute, după unele surse, şi chiar la mii, după altele. În presă au apărut articole care susţin că există şi adevărate fabrici de doctorate ”luate pe şest”, iar notorietatea titlului de doctor în ştiinţe sau în disciplinele umaniste este, astfel, grav periclitată.”