Cine s-ar fi gândit ca în tinereţe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, străbătea Munţii Făgăraş cu rucsacul în spate şi mergea des la Mamaia? Sunt dezvăluirile ministrului de Externe, Andrei Marga, care este de părere că relaţia sa personală cu cancelarul german şi faptul că aceasta cunoaşte bine ţara noastră pot fi considerate atuuri în politica externă a ţării noastre.
În tinereţe, cancelarul german îşi petrecea multe dintre vacanţe în Romania. Având doar un rucsac în spate Merkel obişnuia să străbătă în lung şi în lat munţii noştri. La fel de mult îi plăcea şi pe litoral.
„Ca studentă cu rucsacul mergea în Munţii Făgăraş. Mai târziu, tot cu rucsacul în spate, ştiţi bine că tinerii germani călătoresc mult, a fost la Mamaia, deci ştia bine România concretă, terestră să spunem aşa. În calitatea sa de acuma, a cunoscut şi România politică”, a spus Marga pentru The Monney Channel.
Ministrul de Externe consideră că relaţiile sale personale cu Angela Merkel, dar şi faptul că aceasta cunoaşte destul de bine România ar putea fi elemente importante în relaţiile ţării noastre cu Germania.
„Nu vreau să supraevaluăm importanţa relaţiilor personale, dar oricine a practicat, s-a implicat în politica externă, ştie bine că şi aceste relaţii contează. Sperăm să le şi putem folosi”, a mai spus ministrul.