Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu a precizat, pentru Libertatea, căîn luna martie vor ajunge2,5 milioane de doze de vaccin împotriva Covid.
Întrebat cumvor funcționa listele de așteptare, acesta a spus: ”Încă se lucrează la această funcțiune. Ea se bazează pe definirea centrelor de vaccinare pentru etapa a treia. Astfel, o persoană ce se va înregistra pe lista de așteptare își va alege un centru unde dorește să se vaccineze. Cu 24 ore înainte de vaccinare aceasta va fi notificată.”, a spus Andrei Baciu pentru Libertatea.
”Se analizează și oportunitatea alocării programărilor din lista de așteptare și pentru locurile libere din centrele deja existente. O să vedem la nivel tehnic dacă este posibilă implementarea unei astfe de soluții.”, mai precizează vicepreședintele CNCAV.
”În momentul în care se va da drumul la etapa a treia și se va merge pe varianta listei de așteptare, cel mai probabil se va merge numai pe aceasta variantă. Rămâne de analizat, dar criterii suplimentare ar anula logica listei de așteptare. Rămâne să decidem în perioada următoare.”
Vor putea să ajungă pe lista de așteptare și copiii cu vârsta de 16 ani?
”O să fie introduse toate categoriile populaționale pentru care avem recomandare de vaccinare. Sunt în desfășurare studii clinice pentru populațiile pediatrice, în momentul în care o sa avem o recomandare oficială a Comisiei Europene o să le implementăm și noi imediat.”
Totul depinde de numărul de doze pe care le primim. Pentru martie avem un estimat de 2,5 milioane de doze. Vom aloca toate aceste doze imediat ce le primim. Numărul zilnic de vaccinări va depinde de numărul de doze sosite.”, a mai precizat el pentru sursa citată.