Deputatul PSD Andreea Cosma a depus miercuri o plângere penală la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) privind ameninţări primite pe telefonul mobil în contextului scandalului uriaş cu dezvăluiri despre procurorii din DNA Prahova.
Această plângere vine la o zi după ce Andreea Cosma s-a prezentat şi în audienţă la ministrul de Interne, Carmen Dan, iar apoi a avut o întâlnire şi cu şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, în care i-a prezentat ameninţările primite.
”Am plecat ieri de la doamna ministru de Interne Carmen Dan către domnul chestor Cătălin Ioniţă. Am stat de vorbă cu dânsul şi astăzi m-a îndrumat să vin la sediul IGPR, să depun plângere şi să vadă şi fotografiile de pe telefon. Dânsa (Carmen Dan – n.r.) m-a chemat în audienţă, mi-a spus că în acest caz competent este IGPR şi să depun plângere”, a spus Andreea Cosma, la sediul IGPR, conform news.ro.
Andreea Cosma susţine că după felul în care arată cele „cinci-şase” mesaje de ameninţare suspectează că acesta ar putea fi chiar de la fostul procuror Mircea Negulescu, magistrat care a stat la baza dezvălurilor şi acuzaţiilor făcute de familia Cosma.
„După conţinutul mesajelor am suspiciunea că e posibil să fie de la procurorul Negulescu. Nu vreau să îl acuz de nimic, dar vreau ca Poliţia să facă ce trebuie şi să se cerceteze care este sursa mesajelor”, a declarat Andreea Cosma.
Deputatul PSD a anunţat că va merge să depună o sesizare şi la Inspecţia Juridică în care va arătat „aspecte care au legătură cu procurorii Negulescu şi Onea, care s-au cercetat unul pe altul într-un dosar din 2017”.