Poliţiştii clujeni au declanşat, miercuri, o anchetă în urma unei plângeri penale privind profanarea de cadavre la Institutul de Medicină Legală Cluj. Plângerea se referă la decapitarea a şase corpuri.
„Este vorba despre şase cadavre care au fost identificate, unul de sex feminin şi cinci de sex masculin, iar sesizarea se referă la faptul că au fost tăiate capetele cadavrelor. S-a făcut o cercetare, iar aceste capete au fost descoperite. Concluziile se înaintează Parchetului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, informează Mediafax.
Totodată, prim-procurorul Parchetului Judecătoriri Cluj-Napoca, Eugen Crişan, a precizat că există o sesizare depusă la instituţia pe care o reprezintă de către IML Cluj.
„Există o sesizare înaintată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, a spus Crişan.