Anchetă la SJU Bacău după ce un pacient a fost găsit spânzurat în unitatea medicală

Anchetă la SJU Bacău după ce un pacient a fost găsit spânzurat în unitatea medicală

Polițiștii din Bacău au deschis o anchetă după ce un bărbat internat la Spitalul de Urgență a fost găsit spânzurat cu un cearșaf într-una dintre toaletele unității medicale, transmite Mediafax.

Potrivit Reprezentanților Poliției Județene Bacău, bărbatul în vârstă de 58 de ani suferise o intervenție chirurgicală la mână. El a recurs la acest gest în noaptea de luni spre marți, într-un moment în care ceilalți pacienți din salon dormeau. Bărbatul a fost găsit de un cadru medical, care și-a alertat colegii. Manevrele de resuscitare efectuate nu au avut niciun rezultat. Pacientul urma să fie externat chiar a doua zi.

„Conform procedurilor, s-a deschis o anchetă în acest caz pentru a se stabili circumstanţele în care a avut loc incidentul. Motivele care l-au determinat pe bărbat să se sinucidă nu se cunosc, având în vedere că nu a fost găsit niciun înscris asupra lui în care să-şi explice gestul la care a recurs”, a declarat responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Valeria Manole, pentru Mediafax.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)