Anchetă la Monitorul Oficial, după ce un angajat al instituţiei şi-a dat foc în plină stradă

Anchetă la Monitorul Oficial, după ce un angajat al instituţiei şi-a dat foc în plină stradă

O anchetă a fost deschisă la Monitorul Oficial, după ce un angajat al instituţiei şi-a dat foc în plină stradă în sectorul 1 al Capitalei. Bărbatul se afla în timpul serviciului în momentul în care s-a autoincendiat, aşa că anchetatorii îi trag la răspundere pentru cele întâmplate chiar pe colegii săi de la Monitorul Oficial. Omul se află în continuare internat în stare gravă la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Angajatul care a încercat să-şi ia viaţa prin incendiere a declanşat o adevărată isterie în interiorul instituţiei. Colegii săi au intrat în bucluc, şi asta pentru că anchetatorii dau acum vina pe superiorii săi fiind şanse mari ca totul să fie considerat un accident de muncă.

Motiv pentru care autorităţile au deschis o anchetă în cadrul Monitorului Oficial. La declaraţii a fost chemat până şi portarul instituţiei. Colegii săi sunt în continuare şocaţi de gestul celui împreună cu care lucrează de aproape 3 ani.

„A venit la muncă la prima oră. A stat puţin apoi a plecat spunând că are treabă. Am aflat ulterior că de fapt s-a dus să se arunce în faţa trenului, dar a decis până la urmă să îşi dea foc”, a declarat un coleg al bărbatului, potrivit EVZ.

În cazul în care cei de la Monitorul Oficial nu vor demonstra că omul avea învoire de la muncă în ziua în care s-a întâmplat nenorocirea, vor fi nevoiţi să plătească despăgubiri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`