Este anchetă internă la Jandarmerie după ce, sâmbătă seară, în timpul protestului din București, un jandarm a fost filmat în timp ce lovea manifestanții cu pumnii.
Jandarmul a devenit violent în momentul în care protestatarii au vrut să dea la o parte gardurile ca să ocupe carosabilul.
Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a declarat că respectivul jandarm și-a pierdut cumpătul, dar asta nu înseamnă că trebuie generalizat. El a insistat că este doar un cazizolat și că instituția are proceduri extrem de clare de urmat pentru orice fel de situație ce poate apărea.
Nu a fost nici pe departe singurul moment tensionat de la protest. Încăierări au avut loc și la Pasajul Universității, acolo unde jandarmii au blocat ieșirea spre Universitate şi aucerut mulțumii de oameni să iasă pe la Teatrul Național. Erau foarte mulți oameni, așa că pasajul s-a blocat complet. Nu mai aveau pe unde să iasă din pasaj, iar la suprafaţă oricum nu mai aveau unde să stea pentru că alți jandarmi blocau intrarea pe carosabil.
Într-un final, jandarmii au cedat, situația s-a deblocat cu greu în pasaj, iar protestatarii odată ajunşi la suprafaţă au ocupat bulevardul.