Anchetă la IPJ Maramureș. Șefa de post din Bârsana este suspectată că ar fi vândut țigări de contrabandă

Anchetă la IPJ Maramureș. Șefa de post din Bârsana este suspectată că ar fi vândut țigări de contrabandă
Sursa: Politia Romana

Anchetă internă la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș. Șefa de post din Bârsana este suspectată că ar fi vândut țigări confiscate. Fapta a fost descoperită recent, când polițiștii au vrut să transporte țigările în camera de corpuri delicte a Inspectoratului. Oamenii legii au constat că tutunul a fost înlocuit cu rumeguș. Principala suspectă ar fi chiar cea care ar fi făcut descoperirea: șefa de post din Bârsana.

„Conducerea IPJ Maramureş a demarat o anchetă internă”, a declarat Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș. Pe piața neagră valoarea țigărilor se ridică la 11.000 de euro, potrivit sighet247.ro

Depozitul în care au fost găsite țigările în luna noiembrie, ar fi aparținut unei case abandonate deținute de o familie care nu se mai află în ţară, iar una dintre moştenitoare ar fi vândut-o anul trecut. În ea au descoperit polițiștii din Bârsana peste 5.500 de pachete de țigări de contrabandă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:47 - Prezența la vot la 19, sub nivelul din 2019 și 2014
19:40 - Rareș Bogdan: Bătălia pentru turul 2 se dă acum între Ciucă și Lasconi. Suveraniștii nu mai au șanse / Unul dintre candidați va avea un scor surprinzător de mare pentru un independent // Mesaj de mobilizare pentru membrii de partid (VIDEO)
19:15 - Ciolacu a afișat un zâmbet în fața reporterilor, în seara primului tur al prezidențialelor: „Românii au dreptate întotdeauna”
19:12 - Un român în vârstă de 109 ani a votat acasă, cu urna mobilă, în Cluj: „Am votat pentru copiii noștri”
19:07 - Alegeri prezidențiale 2024: Peste 8 milioane de oameni au votat până în ora 19.00. Prezența la urne se apropie de 50%
18:55 - Un român care a votat în Belgia, a pus ștampila și la Bacău și s-a ales cu dosar penal pentru fraudă
18:38 - Vestea că sunt alegeri n-a ajuns în cătunele din România: „N-am știut”. Cum e viața într-un sătuc de munte în care trăiește un singur copil
18:29 - Un copil și o tânără de 25 de ani au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR
18:11 - Ce scrie presa internațională despre alegerile prezidențiale din România: „Un punct de cotitură”, e în joc sprijinul acordat Ucrainei
17:54 - Peste un milion de tineri votează pentru prima dată. Ce așteptări au de la viitorul președinte: „Să aibă integritate și empatie” / „Să-și respecte promisiunile” / „Votez pentru că schimbarea începe cu mine” (VIDEO)