Anchetă DNA privind fraude cu bani europeni la Penitenciarul Târgu Jiu

Publicat: 18 08. 2011, 17:10

Anchetă la Penitenciarul de maximă siguranţă din Târgu Jiu. Procurorii Anticorupţie verifică modul în care s-au cheltuit 80.000 de euro din fonduri europene pentru cursuri de recalificare profesională a deţinuţilor.

Anchetatorii au suspiciunea că recalificarea deţinuţilor s-ar fi făcut doar pe hârtie. Toate acestea cu notă de plată în bani europeni – aproape 80.000 de euro.

Direcţia Naţionala Anticorupție prin Biroul Teritorial Târgu Jiu face verificari la Penitenciarul Târgu Jiu cu privire la modul de desfășurare al activităților derulate în cadrul programului finanțat de Fondul social european prin programul sectorial dezvoltarea resurselor umane.

Deţinuţii care apăreau ca absolvenţi de cursuri în documente au fost deja audiaţi în calitate de martori. Întreaga conducere a Penitenciarului şi mai mulţi angajaţi implicaţi în derularea proiectului sunt vizaţi de ancheta procurorilor DNA.

De asemenea, oamenii legii verifică şi modul în care conducerea penitenciarului a făcut o achiziţie prin încredinţarea directă a sistemului de supravegherea închisorii.

Anchetă DNA la Penitenciarul Târgu Jiu

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />