Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, l-a demis pe directorul general al CFR Călători, Liviu Pescărașu, din cauza unor nereguli legate de prețul de achiziție a unor automotoare. Pescărașu a fost eliberat și din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al CFR Călători, anunță Mediafax.
Ministerul a informat că în baza unui raport al Corpului de Control al Ministrului care constatat neregului legate de prețul de achiziție la „Repararea automotoarelor seria 700, 900, 1000”, ministrul a dispus eliberarea din funcțiile de director și președinte al Consiliului de Administrație a lui Pescărașu.
„Raportul Corpului de Control a constat nereguli în fundamentarea preţului pentru respectiva achiziţie, precum şi absenţa avizelor de la autorităţile în domeniu pentru documentaţia tehnică, conform procedurilor. În consecinţă procedura de achiziţie publică a fost blocată”, se menţionează în comunicat.
Consiliul de Administrație al CFR Călători a fost somat de Boagiu să analizeze măsurile ce se impugn în cazul celorlalte personae implicate în atribuirea acestui contract.
Nu voi tolera în minister sau la oricare dintre unităţile din subordine, derularea de proceduri de achiziţie care nu respectă regulile de transparenţă şi liberă concurenţă. Pentru a ne asigura că banul public este eficient cheltuit trebuie să avem achiziţii care răspund unor necesităţi reale şi care asigură lucrări de calitate la preţuri concurenţiale. La oricare altă unitate din subordine voi sesiza astfel de probleme, nu voi ezita să iau măsuri similare şi să sesizez instituţiile abilitate ale statului”, a declarat în comunicat Anca Boagiu.
Deocamdată nu a fost anunțat înlocuitorul lui Pescărașu la conducerea CFR Călători.