ANAT: Certificatul digital nu este solicitat de Bulgaria și nu este necesar nici pentru cei care vin în România dintr-un stat aflat pe lista verde

ANAT: Certificatul digital nu este solicitat de Bulgaria și nu este necesar nici pentru cei care vin în România dintr-un stat aflat pe lista verde
Foto simbol: Pixabay

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) a amintit că, începând de vineri, certificatele digitale vor fi singurele documente recunoscute ca acte doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală sau ale testului negativ, pentru trecerea frontierelor de stat din țările UE.

ANAT, precizări despre certificatul digital

„Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul ţărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conţin un cod QR şi care pot fi eliberate foarte uşor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/. Tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional al României”, se arată în comunicatul ANAT, potrivit Agerpres.

Potrivit ANAT, obligativitatea prezentării certificatului digital se referă numai la țările care cereau documente de genul adeverinței de vaccinare, testului negativ sau dovezii de trecere prin boală, precum și la întoarcerea în România din state aflate pe lista galbenă și roșie.

Dacă un turist revine în România dintr-o țară aflată pe lista verde, nu trebuie să prezinte certificatul digital și nici nu intră în carantină.

Dumitru Luca, președintele ANAT, spune că descărcarea certificatelor digitale de pe platforma națională este foarte facilă.

„Din păcate, această măsură a fost interpretată şi comunicată eronat, generând panică. În primul rând, certificatul digital se aplică doar pentru statele Uniunii Europene. În al doilea rând, acest certificat este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei în alt stat membru UE sau la revenirea în România este solicitată adeverinţa de vaccinare, respectiv un test PCR / antigen sau dovada imunizării. De exemplu, turiştii care revin din ţările galbene sau roşii vor avea nevoie de acesta, iar cei care revin din ţările verzi nu. Certificatul digital are la bază un sistem unitar care garantează autenticitatea vaccinurilor sau a testelor, pentru a evita falsificarea acestora şi recomandăm descărcarea acestuia, care este foarte facilă. În rest, nu avem de-a face cu nicio schimbare”, a spus președintele ANAT.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`