Analiza lui Cristoiu: Iohannis a fost atât de ales încât se crede deja prea mare pentru un popor atât de mic

Publicat: 24 12. 2014, 10:17

Jurnalistul Ion Cristoiu face o analiză pe blogul personal al modului în care a înțeles președintele Klaus Iohannis să relaționeze cu poporul român. În opinia sa, există o diferență majoră din acest punct de vedere între Klaus Iohannis și fostul președinte Traian Băsescu, care a demonstrat că a înțeles că dialogul cu cetățenii este o datorie și nu o favoare. Cristoiu susține că președintele ar trebui să răspundă la mai multe întrebări de interes așa cum ar trebui să explice de ce l-a numit pe Dan Mihalache șeful Cancelariei Prezidențiale, asta în condițiile în care susținea, într-o postare pe Facebook, că va ține cont de obiecțiile intelectualilor față de această numire.

Unul dintre simpatizanții lui Klaus Iohannis mă mustră pentru aserțiunea că noul Președinte a luat-o razna în cazul întîlnirii de la Cotroceni. Postatorul (ca să nu-i spun postacul, deoarece l-aș jigni) crede că tăcerea lui Klaus Iohannis după întîlnirea cu Victor Ponta e semnul de salutat al unui nou stil de Președinție, diferit de cel al lui Traian Băsescu, definit prin scandaluri între el și premier. Eu însă nu l-am criticat pe Klaus Iohannis, pentru că nu i-a dat un cap în gură lui Victor Ponta. Eu l-am criticat, semnalînd că și-a luat deja lumea-n cap, pentru că în 16 noiembrie 2014 românii au ieșit la urne și pentru a impune politicienilor noștri  una dintre normele cruciale de conduită în lumea modernă:
Obligativitatea politicianului de a sta de vorbă cu propriul Popor, de a-i spune tot ce face și de ce face, de a-l lămuri acolo unde i se pare că n-a fost înțeles, de a convinge acolo unde i se pare că el și nu Poporul are dreptate. Traian Băsescu e primul înalt demnitar postdecembrist care a înțeles  că dialogul cu Poporul e o datorie și nu o favoare făcută Poporului
.”, scrie jurnalistul pe cristoiublog.ro.

Nevoia de a tăifăsui cu Poporul e împărtășită peste tot în lumea de azi, “chiar și în Rusia, unde Vladimir Putin ține conferințe de presă de amploare pentru a-și explica politica.”

A nu catadicsi să explici Poporului care te-a ales de ce te-ai întîlnit cu cel pe care-l amenințai în campania electorală că nu vei coabita cu el nici măcar o secundă, mi se pare un semn nu de Tăcere de Sfinx, ci de Tăcere de Stalin. Klaus Iohannis dă de dimineață pînă seara interviuri presei străine.
N-a dat pînă acum nici un interviu presei române, n-a ținut nici o conferință de presă, n-a susținut nici o alocuțiune
.”, mai scrie Cristoiu.

Ion Cristoiu consideră că președintele trebuie să explice numirea lui Dan Mihalache în funcția consilier la cotroceni, după ce intelectualii care l-au votat i-au cerut să nu-l numească pe acesta.

Dan Mihalache a fost numit consilier la Cotroceni. Și nu orice fel de consilier, ci șeful consilierilor. Nu era normal ca intelectualilor care i-au cerut să n-o facă, opiniei publice, care a fost convinsă că, după Scrisoare, nu-l va numi pe Dan Mihalache, să li se explice de către Klaus Iohannis de ce l-a numit totuși pe Dan Mihalache?
Era normal. Numai că Președintele Klaus Iohannis a socotit că Poporul român nu e demn să i dea socoteală de către El, Președintele Klaus Iohannis, pentru ceea ce face
.”, spune gazetarul.

Socotește Klaus Iohannis că Poporul Român, cel care i-a făcut nevastă din doamnă, prima Doamnă a țării, cel care i-a oferit un Palat drept birou și o vilă de lux drept dormitor, trebuie să tacă și să facă ceea ce-i spune Președintele?
Asta deoarece a fost Atît de ales încît se crede deja prea mare pentru un Popor atît de mic
.”, concluzionează Cristoiu.