Analistul politic Alina Mungiu Pippidi, două scenarii pentru România, după cazul fetei violate în Vaslui

Publicat: 30 07. 2015, 08:29
Foto: telegrafonline.ro

Pornind de la cazul fetei de 18 ani violate de 7 tineri, analistul politic Alina Mungiu Pipidi observă faptul că Vasluiul nu a mai fost atât de mediatizat de la cazul tinerei care a murit la mănăstirea Tanacu după ce preotul de acolo a supus-o la un ritual de exorcizare, informează B1 TV.

Deşi au trecut 10 ani de la acel scandal, Pippidi observă că acea regiune din Moldova nu s-a schimbat foarte mult şi a rămas am doua în topul sărăciei din Uniunea Europeană.

Aceeaşi situaţie deplorabilă se regăseşte însă în multe zone din ţara noastră motiv pentru care România se află de 25 de ani într-o continuă tranziţie.

“România și Bulgaria sunt exact unde te aștepți să le găsești. E normal: au săteni care trăiesc în preistorie, capitaliștii de succes sunt cei care nu au plătit niciodată taxe și liderii au ajuns în politică pentru că asta e calea cea mai sigură și scurtă de ascensiune socială. Dar asta nu e o condamnare, dimpotrivă – așa cum am strecurat țara în UE fără ca ea să merite, pentru că niște oameni strategici s-au aliat la momentul potrivit, și populația, așa amărâtă cum e ea, a vrut asta clar și ferm, tot așa și acum țările astea se pot schimba”, a declarat analistul politic.

În opinia acesteia există două scenarii de evoluţie posibil pentru ţara noastră.

“Primul ar presupune ca România să se învârtă în acelaşi cerc vicios şi reformele să fie în continuare blocate. Printre măsurile care ar trebui evitate se numără reintroducerea privilegiilor pentru sutele de mii de pensionari din instituțiile de forță, armată și poliție, dublarea alocaţiilor, amânarea reformei administrative sau lipsa unui plan de dezvoltare care să integreze fondurile europene şi cele naţionale. De partea cealaltă, scenariul pozitiv prevede controlul strict al monopolurilor”, a mai adăugat aceasta aceasta.