Organele fiscale și teritoriale trebuie să încheie, până la data de 30 octombrie 2018, perioada de transmitere către contribuabili a deciziilor de impunere aferente obligațiilor acestora din 2016-2017, potrivit unui proiect normative al ANAF.
„În vederea organizării activităţii organelor fiscale centrale teritoriale, precum şi derulării în mod unitar a procesului de emitere şi transmitere a deciziilor de impunere prin care se definitivează contribuţiile de asigurări sociale, pentru anii fiscali 2016 şi 2017, prin prezentul proiect de ordin se propune aprobarea unui termen de finalizare a acestui proces, respectiv până la data de 30 octombrie 2018”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului, citată de stiripesurse.ro.
Potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru veniturile realizate în anii 2016 şi 2017, stabilirea şi regularizarea contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele fizice se realizează de organul fiscal central competent, prin emiterea unei decizii de impunere anuală, pe baza datelor declarate de contribuabili în declaraţia privind venitul realizat sau în Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, Capitolul I – „Date privind veniturile realizate în anul 2017” – după caz.