ANAF extinde controlul în ONLINE! Pe cine a pus OCHII Fiscul
Cei de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au decis că vor semna un protocol împreună cu Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică (ICI). Motivul este să poată analiza pe cei care dețin domenii de internet cu extensia .ro.
ANAF vrea să aibă o bază de date largă despre venituri pentru a putea preveni și combate evaziunea și frauda fiscală. Datele personale nu vor fi afectate, iar potrivit agenției supravegherea datelor se va realiza cu respectarea legislației în vigoare.
„Agenția Națională de Administrare Fiscală și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică – I.C.I. București vor semna un protocol de colaborare în vederea schimbului de informații.
Potrivit acestuia, ICI București va pune la dispoziția A.N.A.F. datele necesare pentru indeplinirea atribuțiilor care îi revin privind colectarea veniturilor și prevenirea și combaterea evaziunii și fraudei fiscale. Astfel, Protocolul are ca obiect colaborarea părților în vederea transmiterii datelor de identificare din baza de date a ICI București ale deținătorilor domeniilor cu extensia .ro, înregistrate în serviciul RoTLD (www.rotld.ro).
Furnizarea datelor de către ICI Bucuresti se va realiza cu respectarea legislației în vigoare.
Menționăm că Direcția Generală Tehnologia Informației din cadrul A.N.A.F. va asigura aplicația informatică de interogare domeniu/vizualizare răspuns, în scopul obținerii de informații despre proprietarul/proprietarii unui domeniu sau a unei liste de domenii de internet din Romania. Compartimentul de specialitate, RoTLD, din cadrul ICI București, va dezvolta un serviciu web prin care se vor transmite informațiile, conform procedurii comune de lucru”, potrivit stiripesurse.ro.