Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a declanşat operaţiunea „Mercur”. Este cea mai amplă acţiune de verificare a veniturilor nedeclarate obţinute din comerţul electronic nefiscalizat.
„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a declanşat operaţiunea ‘Mercur’, cea mai amplă acţiune de verificare a veniturilor nedeclarate obţinute din comerţul electronic nefiscalizat, urmare a extinderii acestui tip de acte de comerţ şi a numărului foarte mare de sesizări primite, în special pentru nereguli privind imposibilitatea de a beneficia de garanţie în lipsa documentelor fiscale. Din analizele preliminare, s-a observat că, odată cu creşterea exponenţială a vânzărilor online prin platforme cu reputaţie şi standarde ridicate, s-a intensificat şi comerţul cu mărfuri contrafăcute sau operate de firme fantomă, în special prin intermediul unor persoane fizice sau site-uri paravan, care operează pe perioade scurte”, arată ANAF.
Mai mult decât atât, diversificarea marilor operatori, prin lansarea unor marketplace, a reprezentat o oportunitate pentru firmele sau persoanele care comercializau produse fără a fiscaliza veniturile sau care vindeau produse contrafăcute.
În prima etapă, inspectorii antifraudă au analizat peste două milioane de vânzări on line de bunuri livrate prin curier şi a început verificarea a peste 500 dintre clienţii firmelor de curierat rapid cu cel mai mare volum de livrări cu plata „ramburs” sau în conturi bancare.
Monitorizarea şi analiza comerţului din marile centre angro, achiziţiile din UE şi importurile extracomunitare cu vânzările on line şi a livrărilor cu încasare „ramburs” sau plată online realizate de firmele de curierat rapid au evidenţiat tipologii de acţiune, în principal de către persoane fizice care cumpără produse la preţuri subevaluate, pe care le vând en-detail online şi încasează de la cumpărători contravaloarea, fără plata obligaţiilor fiscale.
Furnizorii acestor persoane fizice achiziţionează intracomunitar sau importă bunurile prin firme proprii sau intermediare, care sunt apoi „lichidate” după finalizarea formalităţilor de vămuire.
ANAF menţionează că va iniţia, în perioada imediat următoare, acţiuni de control în vederea recuperării taxelor şi impozitelor datorate, acolo unde este cazul, prin măsuri şi proceduri fiscale.
„ANAF recomandă tuturor comercianţilor şi face un apel către persoanele fizice sau juridice, care au realizat vânzări cu livrare prin curierat, să se asigure că au achitat toate obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat.
De asemenea, pentru a evita sancţiunile şi impunerile legale, cei care au omis să-şi declare veniturile obţinute o pot face în perioada imediat următoare, prin conformare voluntară, şi astfel vor putea beneficia de toate facilităţile fiscale aplicabile pentru a intra în legalitate, ceea ce va duce şi la evitarea calculului de penalităţi”, transmit inspectorii antifraudă.
Totodată, ANAF precizează că operaţiunea „Mercur” va continua în ritm accelerat şi va fi extinsă pentru asigurarea fiscalizării încasărilor provenite din vânzările on line de bunuri şi servicii.