Ana Maria Nedelcu, românca pe care autorităţile canadiene o acuză că şi-ar fi răpit copilul, află dacă va fi extrădată

Ana Maria Nedelcu, românca pe care autorităţile canadiene o acuză că şi-ar fi răpit copilul, află dacă va fi extrădată

Românca Ana Maria Nedelcu, arestată pentru ca a fugit cu fiul ei din Canada, afla joi dacă va fi extrădată. Magistrații au rămas în pronunțare. Dacă vor decide extrădarea, femeia riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare.

Ana Maria Nedelcu a declarat că a fugit din Canada pentru a-și proteja fiul de tatăl violent, dar în loc de susținere ea se plânge că a fost tratată cu indiferență de autorități.

“S-au depus concluziile atât de procurori cât și de avocații mei.

Sunteți pregătită de orice fel de decizie?

Pentru orice fel de decizie, nu, nu sunt pregatită.

În principiu nu mai știu exact cuvintele pe care le-am folosit, dar dragostea de mamă nu este o crimă și avem datoria, avem datoria morală să ne protejăm copiii împotriva oricăruri pericol.

Să salvezi viața copilului tău e, zic eu, firesc, odată ce-l facem.

Procesul de incredințare curge înainte, el este pe o duarată mult mai mare, nu este un proces rapid și își va urma cursul firesc”.

Ana Maria Nedelcu a fost arestată pe 13 aprilie, în urma unei decizii luată de un judecător de la Curtea de Apel București, cu toate că procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu solicitaseră acest lucru. A fost eliberată opt zile mai târziu. Ea este urmărită penal de autoritățile canadiene pentru săvârșirea infracțiunii de răpire cu încălcarea unui ordin de custodie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină