Eveniment - 24 nov, 12:34
Poeta Ana Blandiana a publicat vineri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care vorbește despre moartea soțului său, scriitorul Romulus Rusan.
”Nu credeam să învăţ să anunţ vreodată moartea soţului meu, Romulus Rusan (1935 -2016), omul pe care l-am iubit mai mult de o jumătate de secol şi fără dragostea căruia cu siguranţă nu aş fi supravieţuit”, a scris Ana Blandiana.
Romulus Rusan a murit joi, la vârsta de 81 de ani.
Rusan a fost fondator al organizaţiei neguvernamentale Alianţa Civică, director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi a condus Centrul Internaţional pentru Studiul Comunismului.