Ana Blandiana: Europa aproape se sinucide pe baza respectului față de drepturile omului. În povestea cu Europa și islamul nu contează cine are dreptate, contează că europenii nu mai cred, iar islamiștii cred din toată inima

Ana Blandiana: Europa aproape se sinucide pe baza respectului față de drepturile omului. În povestea cu Europa și islamul nu contează cine are dreptate, contează că europenii nu mai cred, iar islamiștii cred din toată inima
Foto:Cotidianul

Ana Blandiana a tras un semnal de alarmă în cadrul Conferinţelor TNB, cu privire la situația în care se află nu doar România, ci întreaga Europă.
În opinia acesteia, marea problemă este că europenii nu mai cred în religia lor, ba chiar se și laudă că nu mai cred, pe când islamiștii, cei care sunt într-un număr tot mai mare, cred cu toată forța în propria credință. Aceasta este o problemă deoarece, susține scriitoarea, până la urmă nu contează cine are dreptate dintre Europa și Islam, ci contează care crede cu adevărat în luptă, indiferent dacă e bine sau rău.

”Situația Europei în ultimul timp este chiar mai gravă decât a României. Ceea ce susțin eu – și nu sunt prima voce care spune asta – este că tot mai mult actualitatea noastră europeană, seamănă cu sfârșitul Imperiului Roman. N-are legătură doar cu migrația sau cu ce se întâmplă în mod concret, ci, mai ales, cu ceea ce se întâmplă în mentalul colectiv. Roma ajunsese la o situație în care nu mai credea în propriii zei pe care-i și uitase și îi înlocuise cu zei importați de la popoarele pe care le cucerise. Părerea mea este că în momentul în care începi să-ți infirmi definiția – ceea ce a făcut Roma și ceea ce face Europa acum – ești pierdut, pentru că atunci când se ciocnesc două forțe întotdeauna câștigă cea care crede cu adevărat în luptă, indiferent dacă e bine sau rău. În povestea cu Europa și islamul nu contează cine are dreptate, contează că europenii nu mai cred și fac un adevărat tapaj din faptul că nu mai cred, sunt mândri că nu mai cred aproape în nimic. Spun că ar crede în libertate, dar corectitudinea politică pune grav libertatea sub semnul întrebării. Pe când ceilalți, islamiștii, cred din toată inima. Sigur, o să spuneți: „Sunt fanatici, sunt fanatici!”. Da, dar au forța unei credințe absolute. Ca să nu mai discutăm de raportul fizic care face ca la opt nașteri pe familie la ei și 1,2 în cazul europenilor să ne permitem să vedem în câteva generații o Europă aproape fără europeni”, a susținut Ana Blandiana, potrivit site-ului ziarulmetropolis.ro.

Blandiana a mai vorbit și despre corectitudinea politică: ”În țările fost-comuniste corectitudinea politică devine foarte greu dominantă. Deocamdată e mai mult temă de bancuri, pentru simplul motiv că noi am trăit atât de mult sub cenzură și ne-a fost mai frică de cenzura interioară decât de cenzura propriu-zisă. Or, corectitudinea politică asta e. Există doi universitari americani care au publicat o listă de cuvinte și expresii care e recomandabil să nu fie folosite. Comuniștii n-au ajuns chiar până acolo… Sigur că nu te bagă la închisoare dacă le folosești, dar încet-încet te marginalizează”.

Aceasta a mai spus că Europa aproape se sinucide pe baza respectului față de drepturile omului, ignorând faptul că unele dintre aceste drepturi, în loc să înalțe omul, mai mult îl coboară. Blandiana a mai spus că în numele acestor drepturi, Germania, de exemplu, a lăsat pe teritoriul ei un număr mare de imigranți care ei înșiși susțin că nu respectă aceste drepturi.

”Problema este stranie. Europa susține că se poartă cum se poartă – și aproape se sinucide – pe baza respectului față de drepturile omului care au devenit practic o religie. Drepturi ale omului care în mod straniu nu sunt absolut suprapuse peste demnitatea umană… Nu toate drepturile omului dau valoare omului. Unele dintre ele îl coboară. În numele acestor drepturi ale omului, Germania a ridicat toate frontierele în fața migrației, dar paradoxul este că cei care vin declară într-un mod absolut clar că ei nu respectă drepturile omului. Nu e niciun secret în asta… Iar în măsura în care Europa va dispărea, vor dispărea și drepturile omului. Deci însăși ideea în numele căreia s-a sacrificat”, a mai declarat Ana Blandiana, potrivit site-ului ziarulmetropolis.ro.

Scriitoarea s-a mai referit și la discuția legată de familia tradițională:” Probabil mulți nu sunt de acord cu mine, dar vreau să spun că discuția despre introducerea în Constituție a unei părți care să spună că familia trebuie făcută dintr-un bărbat și o femeie nu mi se pare o chestiune care ține de extremism religios. Am auzit voci spunând: „S-au strâns 3 milioane de semnături de extremiști ortodocși…”, dar nu asta e problema. Problema este că asta e o chestiune de natură, nu de religie – religia evident, o susține și ea, pentru că Dumnezeu a făcut un bărbat și o femeie. Dar asta vine pe planul doi deja. Pe planul întâi e faptul că un copil se naște numai dintr-un bărbat și-o femeie. Aici, în România, suntem încă mai aproape de natură și în sensul ăsta cred că trebuie să avem grijă să rămânem europeni, e clar că e singura noastră definiție și singura noastră șansă. Dar în același timp cred că n-ar trebui să renunțăm la ceea ce avem noi specific, cum cred că n-ar trebui să renunțe niciun popor. Acum 40-50 de ani când se vorbea de globalizare și nu prea se știa cu ce se mănâncă, mi-o imaginam ca pe ceva absolut minunat, în care fiecare să-și păstreze entitatea, dar să facă schimb, să se înțeleagă, nu să fie toți băgați într-o mașină de măcinat din care să iasă o pastă fără culoare și până la urmă puțin dezgustătoare”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`