Ministrul Justiției, Ana Birchall, a făcut apel la președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să găsească un consens, în condițiile în care, luni, plenul CSM a fost amânat pentru a treia oară din lispă de cvorum.
LIDIA BUBLE, GOALĂ PUȘCĂ LA DUȘ! RĂZVAN A PRINS-O ÎN FAPT! AVEM IMAGINI COMPROMIȚĂTOARE (GALERIE FOTO)
„Fac apel la președintele CSM să încerce să găsească consens și să ieșim din această situație, în rest nu am ce să comentez. Îi asigur că Ministerul Justiției va fi un partener de dialog. Am spus în cadrul discuțiilor cu doamna Savonea să existe un calendar al acestor ședințe și să nu mai fie astfel de situații. Am un sentiment de mâhnire, este regretabil pentru că până la urmă conform Constituției CSM este garantul independenței justiției”, a declarat Ana Birchall.
LACRIMI ÎN TELEVIZIUNE! BIATA TEO TRANDAFIR! CARMEN HARRA A FĂCUT ANUNȚUL CUMPLIT! NU MAI ARE NICIO ȘANSĂ (GALERIE FOTO)
Șefa CSM, Lia Savonea, a anunțat luni dimineață o nouă amânare a plenului CSM. Asta după ce cei șapte membri care au boicotat ședința de săptămâna trecută au cerut, printr-un e-mail, eliminarea de pe ordinea de zi a punctelor referitoare la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
„Este de acum îngrijorător. Este a treia ședință fixată la care aproape aceiași membri nu dau curs. Săptămâna trecută a fost lansată public o scrisoare, astăzi pe mailul meu a sosit, cam în aceiași termeni, o scrisoare din partea acelorași membri prin care se solicită să fie scoase de pe ordinea de zi lucrările care privesc Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) cu motivarea nevoii de a se dezbate mai întâi public raportele GRECO și raportul Comisiei de la Veneția.
Cred că locul în care trebuie să dezbatem aceste chestiuni este tocmai ședința plenului și împreună să decidem dacă punctele de amână sau nu. (…) Este regretabil, nu știu în plus ce aș putea să spun. Cred că este cazul să cerem scuze colegilor și instituțiilor față de care noi avem astfel de atitudine”, a declarat președintele CSM.
Pe ordinea de zi a ședinței de luni a CSM se afla validarea rezultatlor concursului pentru numirea Adinei Florea la conducerea SIIJ.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.