An nou, probleme vechi: Studenţii de la Universitatea Ovidius din Constanţa se plâng că sunt nevoiţi să stea în camere cu gândaci şi mobilier uzat (VIDEO)
Un nou an universitar, acelaşi probleme. Studenţii din căminele de la Universitatea Ovidius din Constanţa se plâng că sunt nevoiţi să stea în camere cu gândaci şi mobilier uzat. De cealaltă parte, Administraţia căminelor susţine că tinerii exagerează, informează B1 TV.
„Cam trist. Nu-s condiții, sunt cam mulți într-o cameră, patru plus gândaci. De când sunt aici n-am văzut schimbari, sunt în anul trei”, a declarat o târără.
Norocoși se pot considera doar studenții care sunt cazați în căminele din zona Pescărie. Ei au parte de condiții mai bune, la aceleași tarife ca în căminele vechi.
De cealaltă parte, administrația căminelor susține că studenții exagerează.
”Din punctul meu de vedere, lucrurile nu sunt atât de dezastruoase. Evident că tindem către mai bine și noi, și studenții au pretenții mai mari de la an la an. Din câte știu eu, am făcut deratizări pe tot parcursul verii și nu sunt gândaci. Mobilierul nu am reușit să îl înlocuim pe tot și să fie azi nou, dar este un mobilier în condiții normale de exploatare. Încă”, a declarat Laurențiu Sârbu, directorul-tehnic al Universității Ovidius din Constanța.
An nou, probleme vechi: Studenţii de la Universitatea Ovidius din Constanţa se plâng că sunt nevoiţi să stea în camere cu gândaci şi mobilier uzat
#DIRECT_ONE_fmfnup#