Amenzi pentru românii care au hrănit un urs din mașină. Ministerul Mediului: Facem apel la toți cetățenii să se abțină
Două persoane care au hrănit un urs din mașină au fost amendate, a anunțat Ministerul Mediului, joi, într-o postare pe Facebook.
Amendați pentru că au hrănit ursul
Cei doi români au fost sancționați cu amenzi de 1.500 de lei.
„În urma imaginilor publicate recent în spațiul public, în care se pot observa doi cetățeni care hrănesc intenționat un exemplar de urs prin fereastra autovehiculului, Garda Forestieră Ploiești s-a autosesizat și a aplicat ambilor contravenienți câte o sancțiune în valoare de 1.500 lei”, a declarat Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului: Hrănirea exemplarelor sălbatice este strict interzisă
Instituția i-a îndemnat pe cetățeni „să se abțină de la hrănirea urșilor sau a altor animale sălbatice”.
„Reamintim că hrănirea exemplarelor sălbatice este strict interzisă de legislația românească. Prin astfel de acțiuni, cetățenii se supun pe ei sau pe însoțitori unor riscuri majore. În același timp, hrănirea exemplarelor de urs le modifică acestora comportamentul, făcându-i mai toleranți cu prezența omului. Astfel de exemplare ajung, inevitabil, obiectul unor acțiuni de intervenție”, a explicat Ministerul Mediului.
„Astfel de acțiuni ale autorităților competente vor continua în perioada următoare. Pentru a evita atacuri cu consecințe grave, pentru a proteja specia și pentru a evita sancțiunile contravenționale, facem apel la toți cetățenii să se abțină de la hrănirea urșilor sau a altor animale sălbatice”, se mai arată în postare.