Amenințări cu moartea și jigniri pentru organizatorii unei manifestații pro-europene. Autoritățile au anunțat verificări
Organizatorii unei manifestații pro-europene din Arad, aprobată de primărie pentru vineri seară, susțin că au primit amenințări cu moartea pe telefonul mobil și în mediul online, transmite Observatornews.ro.
Amenințări cu moartea și jigniri pentru organizatori
Primăria Arad a aprobat două manifestații de susținere a democrației și a parcursului european pentru vineri seară, în centrul municipiului. Odată ce au promovat evenimentul pe rețelele sociale, organizatorii susțin că au început să primească amenințări și jigniri.
Georgiana Budău, parte a organizării, spune că primul mesaj de amenințare cu moartea a venit pe telefonul unei colege, inițiatoare a manifestației.
„Colega mea fost ameninţată cu moartea prin mesaje pe telefon şi a primit şi o serie de jigniri de la persoane care nu ne vor în stradă pentru a apăra democraţia. Alte jigniri ne-au fost adresate prin mesaje postate pe reţelele de socializare.
Am sesizat Jandarmeria, care va supraveghea acţiunea noastră, iar în scurt timp m-au contactat poliţiştii să îmi comunice că s-au autosesizat şi că vor face cercetări. Fac un apel la arădeni să nu se lase intimidaţi şi să vină la manifestaţie pentru că îi avem alături de noi pe jandarmi şi poliţişti, care vor asigura securitatea”, a declarat, vineri, Georgiana Budău.
Poliția face verificări
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a precizat pentru Agerpres că se fac verificări cu privire la aceste amenințări.
Autoritățile vor audia mai multe persoane și vor verifica mesajele din mediul online pentru a-i identifica pe autori.