Peste 600 de muncitori angajați fără forme legale la Arena Națională au depășit numărul de ore lucrate prevăzute în contract, a descoperit Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti care a desfășurat un control.
Janadarmeria Română a cerut inspectorilor ITM să efectueze un control la Arena Națională. Acolo, specialiștii au gasit 610 angajați, mai ales agenți de securitate și stewarzi, care au depășit numărul de ore lucrate prevăzute în contract. Aceștia aveau contract cu normă parțială, dar de fapt munceau cu normă întreagă, conform Adevărul.
Compania, care are sediul în Constanța, a fost amendată cu 200.000 de lei.
Ministrul Muncii a declarat „tolerență zero” față de încălcarea legislației muncii și a transmis că astfel de controale vor continua.
„Avem toleranţă zero faţă de încălcarea legislaţiei muncii. Astfel de practici pun în pericol atât angajaţii, cât şi activităţile economice desfăşurate cu bună credinţă. Continuăm aceste verificări pentru a proteja drepturile tuturor lucrătorilor din România”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.